Calea Dorobanti 116-122, Sector 1 - Bucuresti psihoterapeut@oanatenea.ro

Cum poate un tată narcisist să-și rănească fiul sau fiica.

Narcis

Uneori, este greu de spus dacă o persoană este narcisistă sau are doar respect de sine. Narcisismul nu se referă la un nivel mare de  încredere în sine, ci este o dragoste pentru sine care s-a transformat într-o preocupare. Termenul provine de la Narcis, personajul mitologic grecesc, care a fost atât de infatuat de sine, încât în cele din urmă s-a dovedit a fi fatal.

Când ne gândim la familia noastră, o luăm de „bună” așa cum este ea.  Este firesc să facem asta, familia fiind singura realitate a unui copil. Fiecare familie este un experiment sociologic în miniatură, cu propriul set de reguli nescrise, secrete și modele de comportament nuanțate. Îi luăm pe mama și pe tatăl nostru per se. Cam așa mă gândesc că trebuie să fie  pentru toată lumea. Chiar dacă îți spuneai că tatăl tău o fi fost un narcisist, ai presupus  că toți tații erau ca el. Pentru a descoperi dacă tatăl tău are tendințe narcisice o să menționez câteva descrieri despre acesta:

  • Sentiment plin de importanță de sine care l-a determinat să creadă că este superior și îndreptățit la tot ce este mai bun;
  • Uneori se mai folosește de oameni pentru a-i servi propriului său interes;
  • Tatăl tău este foarte charismatic! Toată lumea își dorește să fie în preajma lui, iar el  se hrănește cu admirația din partea celorlalți. Îi place să fie în centrul atenției, fapt care îi oferă o și mai mare importanță de sine.
  • Imaginație bogată ca a lui nimeni nu poate avea! Grandiozitatea este atrăgătoare, la fel și fanteziile sale de succes, prestigiul și strălucirea. Adesea, el își exagerează realizările, iar ambițiile și obiectivele sale  par nerealiste.
  • Tatălui nu-i prea place să fie criticat. Desigur, nimănui, poate nu-i place. Diferența este că tatăl tău înlătură acele persoane din viața sa, ba chiar le și rănește.
  • Furia pe care o prezintă în scurte episoade este chiar înspăimântătoare!
  • Nu prea înțelege ce simț alții, cu excepția sa. Invalidarea emoțiilor până începi să te simți inadecvat.
  • Absența tatălui. Mulțumirea sa este satisfăcută în afara familiei. Râvnește pentru entuziasm și este mai preocupat de ce anume cred ceilalți despre el.
  • Nu ai putut obține cu adevărat ceea ce aveai nevoie de la el. Chiar dacă tatăl tău a contribuit destul la nivel material, te-ai simțit un copil deprivat de emoții și conexiune. De exemplu, ai vrut atenția și afecțiunea lui, dar ai primit doar sporadic, și numai atunci când a avut el chef.

Adesea, părinții narcisiști cauzează daune copiilor. De exemplu, ei pot ignora limitele, pot să-și manipuleze copiii prin reținerea afecțiunii (până când aceștia ajung la performanța dorită) și pot neglija să răspundă nevoilor copiilor lor pentru că  nevoile lor sunt mult mai importante. Deoarece imaginea este atât de importantă pentru narcisiști, ei pot cere un anumit nivel de perfecțiune copiilor lor. Copilul unui tată narcisist poate, la rândul său, să simtă o presiune pentru a-și dezvolta talentele, pentru a avea un aspect cât mai imaculat, pentru perfomanță  sau chiar și charismă. Pe aceștia îi  poate costa și dacă îndeplinesc dorințele tatălui și  dacă nu reușesc. Nu există câștig aici.

În general, iată cum un tată narcisist poate afecta o fiică sau un fiu:

Fiicele taților narcisici descriu adesea că se simt „nesatisfăcute” când vine vorba de a obține ceea ce au nevoie de la tații lor. Nu au primit niciodată suficient și ar fi trebuit să concureze cu frații pentru timp petrecut cu tata. În copilărie, tata  comenta mereu cât de frumoasă erai, dar, pe măsură ce ai crescut, foarte rar îi lipsesc  comentarii legate de greutate sau de atitudine. Probabil că aveți aceste probleme la vârsta adultă, chiar dacă ați avut succes. Cu un tată ca acesta, nu este niciodată suficient. Cu bărbații (sau femeile), de multe ori te simți vulnerabil și îți faci griji că vei fi lăsat  pentru altcineva. Evitarea anxioasă a angajamentului sau asumarea rolului narcisist sunt ambele modalități naturale de a menține relațiile în siguranță. Este de înțeles și autoprotector. (Dar pierzi.)

O fiică are nevoie de adorația tatălui ei. O validează și o ajută să-și internalizeze unicitatea ei. Tații sănătoși le oferă fetelor acest cadou. Ești specială și meriți dragoste pentru ceea ce ești!

• Ca fiul unui tată narcisist nu simți niciodată că te poți compara. Tata era atât de competitiv, încât chiar a concurat cu tine. (Sau nu ți-a acordat atenție într-un fel sau altul.) Poate ați acceptat înfrângerea, dar nu l-ați înșelat niciodată pe tatăl vostru. Sau este posibil să fi muncit din greu pentru a-l învinge pe tată la propriul său joc doar pentru a-i atrage atenția și pentru o oarecare asemănare cu mândria sa. Într-un fel, nu te simți niciodată suficient de bun, și, chiar și atunci când reușești, te simți totuși gol și pe locul doi. Un puternic sentiment de inferioritate. El este zeul, tu ești muritorul!

La fel cum fetele trebuie să fie adorate de tații lor pentru a se simți validate, băieții au și ei nevoie de tatăl lor să creadă în ei.

Ce este de făcut? Ideal este să acceptăm că unele persoane nu se mai pot schimba și să încerci să faci tu ceva în privința asta pentru starea ta de bine. Tot ce ne sta nouă în putere și ce ține de noi este să lucrăm la schimbarea noastră pentru sănătatea noastră psihică. Atunci când acceptăm persoana ca atare pentru ceea ce este, nu mai suntem la fel de răniți ca dintr-o postură de copil vulnerabil. Ei nu mai pot avea același efect asupra noastră dacă începem să le stabilim limite clare cu privire la ce le putem permite să facă în prezența noastră. În cazul în care aceste limite nu sunt respectate, aveți tot dreptul de a tăia orice cale de comunicare cu acesta atât timp cât toxicitatea relației vă afectează viața. A te aștepta din partea unui narcisist la o relație mutuală și reciprocă ar însemna să ai așteptări nerealiste.  Narcisiștii scapă basma curată cu comportamentul lor pentru că alții le permit acest lucru. Uneori, poate fi necesar să adopți o poziție autoritară și să îi impresionezi cu fermitate că atitudinea lui de descurajare este inacceptabilă. Nu mai ești un copil și nu ești la fel de vulnerabil la respingerea sau furia lui. Fii pregătit pentru ca el să riposteze. Persoanele narcisiste urăsc criticile.

Într-adevăr, aroganța nu inspiră simpatie sau compasiune. Dar, la sfârșitul zilei, când te gândești la asta, parcă îți vine să compătimești pe cineva care are o nevoie continuă de complimente, atenție și validare. Trebuie să fi fost și ceva bun la tatăl tău narcisic!

De ce femeile “cuminți” sunt atrase de băieții “răi”?

Atributul de “rău” implică ceva tabu, ceva ceea ce nu ai voie să faci în mod normal. Acest atribut pare destul de atractiv pentru unele femei. Când spun unele femei, mă refer la acele femei care afișează instabilitate emoțională, sunt mai fragile, auto-distructive, obișnuiesc să se angajeze în relații de tip push-pull (atunci când vreau eu, nu vrei tu sau invers) și sunt hiper sexualizate.

Să-l luăm ca și exemplu pe Christian Grey, personajul care a făcut furori în vestita carte 50 Shades of Grey (apoi și filmele). Acest personaj este din start atractiv, deoarece deține anumite atribute : succes, bogăție, putere și este acaparant. Indiferența sa și lipsa de empatie denotă că nimic nu-l poate atinge, astfel fiind văzut un om puternic, o persoană cu multe opțiuni. Sună bine, nu?

Aceste femei se identifică proiectiv (părțile rele și părțile bune ale Se-ului sunt proiectate în obiectul extern ) cu acest tip de bărbat pentru că el pare un personaj rău  și atractiv. Atracția și lupta cu atracția cauzează acești băieți răi și îi provoacă să acționeze în consecință. Dacă femeia are nevoie ca bărbatul să fie rău, precum Grey (comportament fizic și emoțional abuziv), și el nu este, aceasta răspunde cu rană narcisică* și furie narcisică provocându-l și manipulându-l ca să fie un “bad boy”. Ei preiau controlul complet, chiar și fizic.

*Rana narcisică își are adesea originea în excesiva presiune de a avea succes. Lipsa unei capacități empatice autentice, precum și o educație centrată pe ideea de succes, trezesc o foame insațiabilă de valorizare: copilul nu-și poate încredința emoțiile reale unei persoane de încredere, nu are un mediu cu care să rezoneze și nici parteneri cu care să se confrunte, ceea ce duce la nesiguranță și însingurare.

Ele asociază iubirea cu suferința. Când o fată bună este rănită de un băiat rău, aceasta asociază suferința cu una mai veche provocată, probabil, de un părinte. Un părinte care a folosit aceași putere asupra ei cândva. De cele mai multe ori, aceste femei sunt fiice de mame narcisice care le-au provocat un abuz și o traumă. Atunci când un copil devine o prelungire a sinelui părintelui său, el recepționează mesajul: “nu fi cel care ești, fii cel de care am eu nevoie”. Aceștia nu se simt iubiți pentru ceea ce sunt și dezvoltă din loialitate un “sine fals”, adică narcisic.

Ca și încheiere, de reținut, “sinele” pe care îl prezentați în relații este, de fapt, o proiecție a relațiilor cu îngrijitorii primari (părinți, bunici, etc).

Oana