“cravings”

De cele mai multe ori, noi, oamenii, suntem tentați să judecăm o persoană după aspectul fizic sau după prima aparență. Prin comparare socială cu anumiți influenceri (vedete, persoane publice, manechine etc) în social media sau cu un etalon 90-60-90, judecăm într-o manieră de etichetare în masă. Niciodată nu poți să știi ce se află, de fapt, în spatele acelei imagini pe care noi o judecăm fără să gândim și ce disconfort producem în sufletul unei persoane.

Am învățat de mici să ne criticăm sub diverse etichete:  „grasule”, „slabanogule”, „bubosule”, „plangacioasa” și multe alte apelative. Ce se întâmplă, însă, când o  persoană are o reală suferință și își gasește refugiul în comportamente dăunătoare propriului corp ca și o măsură de protecție pentru cei din exterior? Da! Persoanele care au trecut printr-o traumă au căutat mecanisme de a face față durerii și metode de a se proteja, chiar dacă aceste metode sunt disfuncționale.

De când lumea și pământul, trauma afectează și schimbă viața oamenilor. Experiența unui eveniment traumatic cauzează, adesea, efecte secundare care transcend în alte părți ale vieții unei persoane, afectându-le astfel într-o varietate de moduri. După ce vor experimenta un eveniment traumatic, majoritatea vor experimenta evitarea, deoarece vor încerca să uite și să se disocieze de orice este legat de evenimentul inițial.

Trauma de bază poate să nu fi fost  provocată dintr-un eveniment incredibil de dramatic, cum ar fi martorul unui deces, victima unui atac sexual sau accident grav de mașină. Ar putea fi provocată de moartea unui animal de companie, de pierderea unui loc de muncă, să fie uitat la școală sau să treacă printr-un divorț sau o despărțire dificilă. Toate pot avea aceleași efecte: creșterea anxietății și frustrării și, în unele cazuri, tulburare de stres posttraumatică cu simptomele asociate de coșmaruri, disociere și evitare.

Studiile au arătat că pacienții care au suferit un eveniment traumatizant au avut mai multe șanse să se implice în comportamente autodistructive. O formă de auto-vătămare este mâncatul compulsiv sau excesiv (binge eating), care s-a dovedit a fi legată de evenimente traumatice.

Conform DSM-5, tulburarea de alimentație (binge eating) este asociată cu „suferințe marcante” și „probleme psihologice”. Aceasta sugerează că există o cauză sau un motiv în mentalitatea unei persoane atunci când vine vorba de mâncat compulsiv.

PTSD este o formă de experiență traumatică care a fost legată de tulburările alimentare. Pacienții care au suferit o formă de abuz sexual au, de asemenea, mai multe șanse să dezvolte o tulburare alimentară. Trauma suferită în timpul abuzului are efecte psihologice asupra pacienților. Ramificările asupra psihicului sunt adesea dăunătoare și duc la tulburări diferite. Binge eating este o modalitate pentru pacienți de a menține controlul în timp ce aceștia se distanțează de durere. Prin auto-producerea durerii, pacientul este capabil să-și asume controlul, în timp ce înainte nu pareau să simtă că-l dețin. Binge eating devine, astfel, “ancora” de distrugere a individului pentru a face față durerii.

Bingeing-ul poate fi înțeles ca un răspuns la un traumatism. Poate servi drept mecanism de protecție. Acest lucru este cel mai frecvent în cazurile de atac sexual, în care supraviețuitorii, adesea în mod inconștient, încep să construiască un zid de carne pentru a se proteja. S-ar putea să devină prea mari pentru a se îmbrățișa sau nu pot ieși în public. Instinctiv, ei ar putea căuta să se facă să pară neatractivi, astfel încât nimeni nu va încerca să îi atace. Obscurarea organelor lor sexuale în straturi de grăsime poate fi văzută ca o modalitate de a suprima tulburările interioare cauzate de încălcarea lor.

Individul devine fizic dependent de eliberarea de hormoni care vin cu consumul de cantități din ce în ce mai mari de alimente. Cu sau fără purjare, atacul continuu către organism distruge în cele din urmă sănătatea și poate ucide persoana afectată.

Tulburările de alimentație, în special tulburările de alimentație binge, bulimia nervoasă și forma restrictivă a anorexiei nervoase, toate servesc pentru a modifica starea de spirit și a distrage persoana cu tulburarea de la trauma ei. Planificarea implicată în ascunderea cumpărării și consumului de cantități vaste de produse alimentare, crearea de scuze pentru mesele ratate, deghizarea purjării (purjare=a induce voma sau a folosi laxative pentru golirea stomacului), dacă aceasta este o componentă și evitarea ieșirilor sociale creează o preocupare care suprimă alte gânduri și amintiri, oferind totodată un sentiment de control spulberat de evenimentul traumatic.

Atunci când trauma stă la baza tulburării de alimentație a pacientului, recuperarea nu poate începe până la încetarea alimentației compulsive, iar remisiunea pe termen lung nu poate apărea până când tratamentul nu este respectat și nu sunt dezvoltate mecanisme alternative de a face față durerii provocate de eveniment.

Obiectivele terapiei sunt de a diminua intensitatea traumei și apoi de a ajuta pacienții să învețe cum să se protejeze și să se liniștească în moduri sănătoase. O mare parte din protecție provine din învățarea stabilirii limitelor personale clare. În viitor, este posibil ca pacienții să nu poată evita noi traume, dar pot evita  să devină victime din nou, înțelegând că sunt persoane valoroase.